Living the British dream

We are living our British dream!

SCROLL DOWN FOR THE ENGLISH VERSION

RO: Heeeey! Știu că a trecut o grămadă de timp de când am scris ultima oară. Asta se întâmpla pe data de 8 August cu o zi înainte de a pleca în Anglia. Ei bine, acum scriu din căsuța noastră de aici din orașul istoric York, North Yorkshire, UK. Nici nu știu cum să încep să vă povestesc căci sunt atât de multe de spus încât cred că o mare parte din ele o să uit să menționez pe parcursul postării(sper să nu!). Hmm, să începem cu începutul, nu?

Știți că v-am spus înainte să plec că voi fi singură timp de o lună maxim. Așa a fost(o lună și o săptămână). Am plecat sâmbătă, pe 9 august la aeroport cu părinții mei, bunicii mei și Mihai. Bineînțeles că nici nu m-am fardat înainte să plec căci știam ce râuri de lacrimi mă așteaptă… mă așteptam să plâng dar nu credeam că va fi chiar așa. După ce mi-am luat Rămas Bun de la ei, am pășit repejor la poarta de control de securitate unde tipul mi-a spus să nu plâng având în vedere că eu deja aveam șiroaie de lacrimi pe obraji. Evident că nu l-am ascultat… Nici nu am privit în urmă căci nu am vrut să mă vadă ai mei cât de greu îmi era și știam că îmi fac rău singură. Așa că am pornit la drum. (Ulterior, bunicul meu mi-a spus la telefon: „Când ai trecut de poartă și am văzut că nu-ți mai întorci privirea la noi am simțit că mi se sfâșie sufletul!”. Și eu simțeam mai rău… Dar odată ce alegi ceva, nu te răzgândești!). Apoi în avion am început să mă calmez după ce am plâns „pe ascuns”. După 3 ore de zbor am aterizat, mi-am luat bagajele și am mers către stație să aștept autocarul către Leeds. Eu am aterizat la 18:20, la 20 aveam autocarul. Când am ieșit din aeroport (și am scăpat de români și de câțiva puradei) a fost ceva foarte frumos. Vorbeam cu Mihai la telefon și îi spuneam: „Sunt în Anglia, aud numai engleză în jur, sunt pe pământ englezesc, nu-mi vine să cred, sunt aici!! Uite ce mașini, uite ce drumuri, uite ce oameni!”. Eram mirată de orice vedeam. Prima conversație pe tărâm englezesc după cea cu tipa de la poarta unde am prezentat pașaportul a fost cu tipul de la National Express care vorbea tare ciudat și am stat puțin să descifrez accentul lui dar am înțeles ce mi-a spus. Aveam de așteptat până la 20, timp în care am vorbit cu toată familia mea, cu Mihai și cu părinții lui Mihai. Deja lacrimi nu mai apăreau, încercam să fiu puternică. Am ajuns după 5 ore și ceva în Leeds unde mă aștepta taxiul pe care îl rezervasem de pe net din România, am ajuns la hotel și am adormit foarte repede în camera goală de hotel… bineînțeles am adormit cu lacrimile pe obraz care „au înghețat” peste noapte căci începuse să plouă și eu am adormit cu geamul deschis. Când m-am trezit mi-am cumpărat o cartelă de Lycamobile și am făcut câteva cumpărături. Apoi m-am mutat în cameră cu o altă fată care venise la training ca mine(culmea, tot din Craiova). Mă mai liniștisem, eram mai ok, nu mai eram așa singură pe acolo. De luni am început trainingul și tot luni am avut primul meu interviu cu cea mai mare firmă de nursing home-uri din Anglia, interviu pe care l-am luat și apoi am aflat că peste 4 zile mă voi muta în York, unde voi locui și lucra. Peste 4 zile am terminat și trainingul, am fost la bancă și mi-am făcut cont(la Lloyds Bank), mi-am cumpărat bilet de autocar către York și am plecat la drum pe 15 August, în 45 minute am ajuns în York, unde imediat cum am intrat în oraș am rămas impresionată de arhitectura clădirilor și de tot ce reprezenta York, un oraș plin de turiști. Când am ajuns la clinică, m-am întâlnit pe hol cu o tipă, tot din România, care m-a ajutat cu bagajele(am 5 colegi români). Apoi ajunsă în cameră, mi-am despachetat din bagaje dar știam că stau acolo decât o lună și apoi mă mut cu Mihai deci nu are rost să despachetez tot. A doua zi am coborât și m-au înregistrat cu amprenta în baza de date(au un mecanism de Clock In și Clock Out când începi serviciul și când termini, în România nu auzisem de așa ceva). Am început munca, am avut ba 12 ore pe zi, ba 6 ore. În primele săptămâni mi-am făcut eu programul împreună cu managerul cum am vrut dar apoi ei mi l-au făcut. Îmi place programul, e foarte ok, lucrez 4 zile pe săptămână, 12 ore pe zi(o oră e pauză, deci 11 ore pe zi). Până să vină Mihai am văzut 2 case pentru noi doi și m-am decis, a doua casă pe care am văzut-o a rămas. Pe 12 Septembrie a ajuns și el. Nu are rost să mai spun cât de greu mi-a fost toată luna singură… la clinică nu aveam internet în cameră, noroc cu cel de pe telefon. M-am consumat mult.. dar era de așteptat, eram pentru prima oară singură la o distanță de atâția km, mă încuraja toată lumea, mă încurajam și singură. Pe 12 Septembrie am fost și la programarea pentru NINO(National Insurance Number), dacă nu ai acest număr, statul îți ia prea mulți bani din salariu.. Dacă îl ai e ok. Eu am provizoriu căci lucrez dar în 8 săptămâni îmi vine cel permanent. Când a ajuns Mihai parcă mi s-a mai întregit sufletul… Ai mei sunt departe dar în noiembrie vin și mama și tataie în vizită(iar peste doi ani au zis că se mută și bunicii și părinții mei aici fiindcă știu că eu nu mă întorc). Am fost așa de bucuroasă că a ajuns și nu mai sunt singură, ne-am mutat în căsuța noastră cu chirie și am aranjat-o în așa fel încât să ne simțim cât se poate ca acasă. Am avut 4 zile libere atunci și a fost perfect, am vizitat o parte din oraș cu el, am făcut pozeeee, căci eu nu prea ieșisem până să vină el decât pe unde am avut nevoie. Programul de la serviciu e foarte calumea, acum iarăși sunt liberă 4 zile și apoi lucrez 2 zile și o zi liberă și tot așa 2 lucrez, 2 libere sau 1 liberă. Acum e perfect, suntem aici amândoi, ne înțelegem foarte bine, ne avem unul pe altul și ne clădim un viitor frumos împreună. Englezii sunt foarte ok, politicoși, de treabă și nu am întâlnit persoane pornite împotriva românilor. Probabil sunt și printre ei oameni care nu suportă românii, la fel cum și printre români există oameni care nu suportă englezii. Eu m-am înțeles bine cu toți englezii. Iată-mă aici, în Anglia, precum îmi dorisem de atâta timp. Se pare că dacă îți dorești ceva cu adevărat, se îndeplinește. Important e să vrei! Și nu mă opresc aici. Sunt norocoasă, puternică și am planuri mari 🙂 În vară îmi iau înregistrarea de fizioterapeut, în toamna anului viitor sau peste doi ani mă înscriu la doctorat și am și câteva planuri pentru acest blog 😀 Mihai a avut un interviu de job marți și acum așteaptă DBS check-ul 😀

Între timp, o să încerc să vă scriu pașii de urmat pentru a lucra aici, dacă vreți(câteva persoane sunt interesate deja de cât mai multe detalii).

P.S La mulți ani blogulețului meu! Pe 30 Septembrie a împlinit 4 ani <3

EN: Heeeey! I know that a lot of time has passed since I wrote last time. That happened on 8th of August with one day before leaving to England. Well, now I’m writing from our house here in the historic city York, North Yorkshire, UK. I don’t even know how to begin to tell you everything because is so much to say and I think most of the things I will forget to mention during posting (hope not!). Hmm, let’s start with the beginning, right?

You know that I’ve told you before I left that I will be alone for a month maximum. That’s how it was(one month and one week). I went on Saturday, 9th August to the airport with my parents, my grandparents and Mihai. Of course I didn’t put on make-up before leaving because I knew that I will shed rivers of tears… I expected to cry but I didn’t think it would be like that. After I said goodbye to them, I stepped really quick to the security check gate where the guy from there told me: „Don’t cry!”, since I already had tears on my cheeks. Obviously I haven’t paid attention to his words… I haven’t looked back because I didn’t want my parents, my grandparents and Mihai to see me how hard it was and I knew that I hurt myself in that way. So I continued to walk (Later, my grandfather told me on the phone: „When you get past the gate and I saw that you no longer look at us I felt my soul tear apart!”. And I felt worse… But once you choose something, you don’t change your mind!). Then in the airplane I began to calm down after I cried „secretly”. After 3 hours of flight, I landed, I got my luggages and I went to the coach station to wait for the coach to Leeds. The airplane landed at 6:20 p.m, at 8 p.m the coach was coming. When I left the airport it was really nice. I was talking with Mihai on the phone and I said to him: „I’m in England, I hear only English, I’m on English ground, I can’t believe it, I’m here!! Look at the cars, look at the roads, look at the people!”. I was surprised by anything I saw. The first English conversation I had after that with the lady from the gate where I shown the passport it was with the guy from National Express who spoke very weird and I spent some time until I deciphered his accent but I understand what he told me. I had to wait until 8 p.m and in the meantime I talked with my family, with Mihai and with Mihai’s parents. No tears, I tried to be strong. I arrived after 5 hours of travelling from Luton to Leeds and a taxi was waiting for me. I went to the hotel and I fell asleep very quickly in the empty hotel room… of course I fell asleep with the tears on my cheek which „were frozen” overnight because it started to rain and I slept with the window opened. When I woke up I bought a Lycamobile sim card and did some shopping. Then I moved into the room with another girl who had come for the training like me(she was from Craiova too). I was settled, I was ok, so I wasn’t alone anymore. On Monday I started the training and I had my first interview with the biggest nursing home company from England and I got the job and then I found out that after 4 days I will move in York, where I will live and work. After 4 days I finished the training, I went to the bank and I made my account (at Lloyds Bank), I bought a coach ticket to York and I went there on 15th of August, in 45 minutes I was in York, where as soon as I entered in the city I was impressed by the architecture of the buildings and all that represents York, a city full of tourists. When I arrived at the clinic, I met a girl down the hall, from Romania, who helped me with my luggages(I have 5 Romanian colleagues). Then when I was in my room, I unpacked some of my luggages but I knew that there is only a month and then I will move with Mihai so it’s pointless to unpack everything. The next day I went down and I registered in the database with my fingerprint(they have a mechanism for Clock In and Clock Out when you start and when you finish your shift, service which in Romania I hadn’t heard of it). I started work, I had 12 hours per day or some days 6 hours. In the first weeks I did my programme with the manager as I wanted but then they did it for me. I like the programme, it’s reallt ok, I work 4 days per week, 12 hours a day(one hours is break, so 11 hours a day). Until Mihai’s arrival, I saw 2 houses for us and I decided, the second house was the best. On 12th of September he arrived. Needless to say how hard it was all month alone… at the clinic I had no internet in the room, lucky that I had on my phone. I consumed a lot… but I expected that, it was the first time for me when I was many miles away from home, everyone encouraged me, I encouraged myself too. On 12th of September I was at the appointment for NINO(National Insurance Number), if you don’t have this number, the state takes too much money from your salary… If you have is ok. I have a temporary one because I work but in 8 weeks I will receive my permanent one. When Mihai arrived it was like my soul became complete again… My parents and my grandparents are far but in November my mom and my grandpa will visit me(and after two years my parents and my grandparents said that will move here because they know that I’m not coming back). I was so glad that he came and I’m no longer alone, we moved in our rented house and we arranged it so that we can feel like at home. I had four days off and it was perfect, we visited a part of the city, we took photos because when I was alone I went only where I needed to be. My work shifts are very nice, now I’m free again for 4 days and then I work 2 days and 1 day off and so on, 2 days work, 2days or 1day off. Now it’s perfect, we’re both here, we understand very well, we have each other and we are building a bright future together. The English people are very ok, polite, nice and I haven’t met people turned against Romanians. Perhaps among the English people are some who don’t like Romanians, as among Romanian people are some who don’t like British people. I’ve got along well with all the English people. Here I am, in England, as I had wanted for so long. It seems that if you really want something, it happens. Important is to wish for something! And I don’t stop here. I’m lucky, strong and I have big plans 🙂 In summer I take my physiotherapist registration, in the fall of next year or in two years I enroll in PhD studies and I have some plans for this blog too 😀 Mihai had a job interview on Tuesday and now he is waiting for the DBS check.

Meanwhile, I’ll try to write the steps to work here if you want(some people told me that are interested to see details).

P.S Happy birthday to my blog! On 30th of September turned 4 years <3

     

Facebook Comments

12 Comments

  • Reply

    Natural

    3rd October 2014

    Bravo! Spor in continuare si sa ne anunti din timp cand revii in Craiova, ca sa punem de-un Blog Meet 🙂

    • Reply

      Andera

      4th April 2015

      Yup, așa o să fac 😀 Deja știu, în iunie vin 🙂

      Mulțumesc! La fel și ție!

  • Reply

    XaaraNovack

    3rd October 2014

    Andrraaaaaa <3 Bravo! Ma bucur ca ai postat ceva nou, imi era dor sa te citesc. Ti-am mai zis ca imi place cum gandesti dar ti-o repet. :))) Esti optimista si imi place ca nu te opresti in loc, Sky's the limit cum se zice.
    Ai potential, asa ca abia astept sa il dezvolti in directiile in care stii ca vei avea mult succes. Ma bucur ca a venit si Mihai, dar cel mai mult ma incanta atitudinea familiei tale!!
    Ai o familie care tine mult la tine, se vede si se si simte din cuvintele tale. Bravo, conteaza mult sprijinul lor.
    Presupun ca va veni si Pitsi <3 Mi-e dor de tine, dar cand voi avea bani sa vizitez Anglia, am sa merg la tine sa-ti fac vizita intai si intai! Te pup mult!

    • Reply

      Andera

      4th April 2015

      Mersi frumos! Te puuup, mi-e dor de tine!!

      Într-adevăr, familia, prietenii, iubitul, toți mă susțin, sunt chiar norocoasă și din acest punct de vedere!
      Te aștept la mine!! (Vine și Pitsi, clar, mi-e dor de ea de nu mai pot 🙁 Nu am mai văzut-o din august…) Dacă ar fi după mine aș lua toți prietenii și toată familia la mine de tot :))

  • Reply

    Aniela Deby

    4th October 2014

    Ai ramas o tipa perfecta in imaginea mea. Ai tot ce ti-ai dorit. Chiar daca ai asteptat mai putin, ai vazut? N-a fost o luna jumate ci o luna si o saptamana, yeah! Ma bucur ca esti acolo si sper sa nu uiti de noi, cei care te citim si asteptam cu nerabdare, cel putin eu, sa iti citim posturile. Te astept si pe la mine, as avea nevoie de o parere in privinta cateilor, stiu ca tie iti plac:D

    • Reply

      Andera

      4th April 2015

      Mulțumesc frumos, draga mea! :* Nu uit de voi, clar, sunt aici 😀
      Mă bucur că încă mă citiți și sunteți interesați ^_^

      O să intru 😛 Te pup!

  • Reply

    Felicity

    5th October 2014

    Felicitari, Andra! Esti un model, demna de urmat….si dovada vie ca visele chiar se indeplinesc daca si muncesti pentru ele. 🙂

    Sa ai o viata frumoasa acolo, sa te bucuri de toata atmosfera aceea englezeasca si la multi multi ani blogului tau :*

    • Reply

      Andera

      4th April 2015

      Mulțumesc frumos! Mă bucură foarte mult cuvintele tale și părerea ta! :*
      Mult succes îți doresc!

  • Reply

    J.

    10th October 2014

    Good luck with everything! Eu una zic ca ati luat o decizie buna, you’ll see a lot more about that in the future. All the best.. 🙂

    • Reply

      Andera

      4th April 2015

      Multumesc frumos! La fel si tie!

  • Reply

    Seby

    18th October 2014

    Hmm, foarte fain pare acolo din ce povestesti tu. Eu iti doresc mult succes in tot ceea ce vrei sa faci si sa nu uiti de noi, cei care te citim, si nici de noi cei din “Bloguieste cu stil” :))
    La Multi Ani blogului tau si draguta noua primire 🙂

    • Reply

      Andera

      4th April 2015

      Chiar este 😀 Mersi frumos! Succes si tie la facultate! Nu uit, am tot intrat pe grup :>
      Ma bucur ca-ti place noua primire 🙂

Leave a Reply

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.