Cum menții o relație de iubire ♥

Cum de rezistă relația dintre voi doi?
Rezistă… fiindcă ne iubim!we-blog

Nu e prima oară când ni se spune: „Sunteți un cuplu de admirat!”
Mulțumim pentru aprecieri. Nu cred că există o regulă după care trebuie să te ghidezi într-o relație, nu există o „cheie a succesului”. Nu vreau să dau indicații, ce să faceți, cum să faceți, nu sunt în măsură însă sunt în măsură să vorbesc despre relația mea.
Noi ne-am cunoscut în septembrie 2008, am format un cuplu din noiembrie 2008 iar în acea perioada trecusem amândoi în clasa a 11-a(nu eram la același liceu). Suntem de aceeași vârstă și pot spune că ne-am „format” unul pe altul. Având amândoi pe vremea aceea 17 ani am crescut împreună, am văzut unul altuia calitățile și defectele, ni le-am acceptat, ne-am tolerat ifosele reciproc, ne-am iubit, ne iubim, ne vom iubi în continuare, ne respectăm, avem încredere unul în altul și cred că aceste lucruri contează. Eram adolescenți și împreună am ajuns adulți și am reușit să trecem peste fiecare obstacol care a apărut, de mână amândoi, fără să ne lăsăm la greu. Da, într-adevăr la început erau mici discuții din subiecte fără sens dar care pe noi ne „afectau”. Ne ciondăneam. Dar nu au fost lucruri pe care să nu le depășim împreună. Niciodată nu am fost despărțiți, nu am luat niciodată vreo „pauză” cum văd în alte așa-zise relații. Prin vara anului 2010 am fost amândoi cu bac-ul, cu stresul, apoi eu cu admiterea la facultăți și devenisem distantă, nu știam cum să mă mai comport, eram cam indiferentă. Atunci ne-am certat și am pus punct relației… pentru 5 zile :)) Dar cum nu puteam sta unul fără altul și cum mi-am observat și eu greșeala făcută prin indiferența de care dădeam dovadă, ne-am împăcat. Și a fost foarte bineeee că nu am renunțat vreodată la noi. Ceea ce avem noi doi este ceva mult mai puternic decât ceea ce suntem fiecare în parte. Avem încredere unul în altul fiindcă știm că niciunul dintre noi nu a dat vreodată vreun semn de nesiguranță. Eu nu sunt o fire geloasă, e bine să ai o doză mică de gelozie într-o anumită limită. La început eram mai mult decât trebuia însă doar fiindcă eram copilă. Iubirea nu ne lipsește și nu-mi place deloc când aud că între niște oameni dispare iubirea și rămâne doar obișnuința. Nu cred așa ceva. E și normal să te obișnuiești cu persoana de lângă tine dar asta nu înseamnă că iubirea s-a dus. Iubirea nu se duce, numai că nu știți voi să o simțiți. Sau nu știți să vă mențineți iubirea. Știm să zâmbim, să ne facem fericiți unul pe altul, să facem lucruri care să nu ne aducă monotonia în relație și cred că toate aceste lucruri trebuie să vi le aflați fiecare în timp, nu să dați cu piciorul doar pentru că ați fost lași și nu ați luptat. Vă doresc succes în căutarea iubirii pe care o visați!

peste o lună împlinim 5 ani de relație 😀

Facebook Comments

9 Comments

  1. aaaa,ce draguuutttt!<3<3<3
    Ma bucur mult mult pentru voi si ma regasesc in povestea voastra frumoasa, noi in ianuarie facem 7 ani si nici nu imi dau seama cand a trecut atata timp!
    Sa aveti multa intelegere, voie buna si muuulta iubire! te puppp si mi-ai lipsit! O zi minunata!

  2. Şi eu sunt adepta relaţiilor de lungă durată (a mea are aproape şase ani şi jumătate) şi pot spune că prin acest articol ai vorbit în numele tuturor celor care avem relaţii încă din adolescenţă şi am învăţat să ne maturizăm iubind. Nici eu nu îi înţeleg pe cei care susţin că iubirea moare după o anumită perioadă de timp. Dimpotrivă, ea devine din ce în ce mai puternică pentru că de acel om nu te mai uneşte doar o atracţie puternică (aşa cum se întâmplă la început), ci şi dorinţa de a-i fi alături pentru tot restul vieţii (care apare de obicei după câţiva ani de relaţie).
    Eu îţi doresc mult succes, să creşteţi în continuare împreună şi să aveţi grijă de ce vă aparţine. Şi da, încrederea e absolut vitală pentru ca o relaţie să funcţioneze; cred că abia atunci când ai reuşit să ai încredere în celălalt, poţi afirma că îl cunoşti cu adevărat.

  3. la aceiaşi părere am ajuns şi eu, dispute poate o să fie, dar eu una mă gândesc că nu se merită să te desparţi doar pentru că nu îţi convine ceva pe moment, sau pentru că nu aveţi mereu aceleaşi păreri..iubirea e mult mai mare şi mai importantă decât orice ceartă, este mai mare şi de cât o părere a unuia, uneori chiar şi părerea celor apropiaţi nu contează. niciodată nu trebuie să dăm atât de mare importanţă la lucrurile rele din relaţie..cu cât eşti mai sigur pe tine..pe cel de lângă tine cu atăt e mai bine. şi mă bucur nespus de voi doi, vă am ca un model. să mă chemaţi la nunta voastră. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *