The UK dream

Cum mi-am găsit job în UK

*Romanian only!

Salutare, oameni buni! De când am ajuns în Anglia foarte multă lume m-a întrebat cum mi-am găsit job aici. Am încercat să răspund cât mai detaliat fiecăruia în parte dar întrebările nu s-au oprit deci am promis o postare care să conțină răspunsuri pentru toată lumea.

Fiindcă se știe că mi-am dorit foarte mult să lucrez în UK am început să citesc diverse site-uri, forum-uri în legătură cu românii din UK și așa am aflat cam tot ce aveam nevoie. Următorul pas era să găsesc job. Pentru a găsi un job trebuie să cauți pe site-urile de specialitate sau direct la companii în secțiunea „Careers” sau să îți recomande cineva vreo firmă. La mine nu a fost simplu, nu am avut prieteni care să se afle în UK la momentul respectiv și nu puteau să mă ajute. Așa că am ales varianta cu site-urile de job-uri. Un site bun pe care-l recomand este www.reed.co.uk(toate specializările). Aici am aplicat și eu și am fost contactată dar nu a fost un succes la momentul acela din diverse motive. Ideea este că site-ul are foarte multe job-uri și specificații clare. În iunie, am găsit pe Reed o agenție din UK prin care am obținut un job în domeniu medical. Agenție serioasă de care sunt foarte mulțumită. Pentru mai multe detalii în legătură cu agenția și pentru că nu vreau să fac reclamă aici, mă puteți contacta pe mail sau pe facebook. Un alt site(medical) este NHS Careers. Ideea este următoarea: mare grijă când aplicați, nu toate agențiile sunt serioase, mai ales cele românești. Vedeți ce feedback au.

Tips:

  • Trebuie să ai răbdare și optimism. Dacă aplici și nu ești contactat asta nu înseamnă că e capăt de lume. Nu e singurul job. Aplică la cât mai multe, fără teamă.
  • Încearcă să ai un CV cât mai detaliat, scris în engleză, corect și frumos structurat. Orice ai face, nu minți în CV în legătură cu nivelul de limba engleză pe care-l ai. O să-și dea seama la interviu după prima frază și o să fie un total eșec tot timpul pierdut.
  • Trebuie să fii stăpân pe meseria pentru care aplici pentru a lucra în UK. Știu că sunt mulți care încearcă să se angajeze ca „orice” dar dacă crezi că englezii o să tolereze la nesfârșit chestii de genul, te înșeli. Nu sunt proști! Nu reziști mult și ca mulți alții te întorci acasă la fel cum ai venit. Aici nu merge pe pile cum se practică de multe ori în România. Aici ești bun, lucrezi, nu ești bun, te întorci acasă.
  • Unul dintre domeniile cele mai căutate în UK este cel medical. O să vezi mulți români lucrând ca asistenți, doctori, fizioterapeuți aici. Pentru că suntem buni! Și foarte bine pregătiți! De-a lungul celor 6 luni de când lucrez aici am observat că noi ca români suntem foarte bine pregătiți ca studii. Domeniul medical nu este singurul bine căutat. Sunt și multe alte domenii, publicate în fiecare an aici.
  • Pe lângă studii dacă ai și puțină experiență în domeniu: voluntariat, practică, atunci ești bun. Orice, ajută să fii selectat pentru jobul respectiv. Pentru ei contează și faptul că ai făcut voluntariat fiindcă sunt conștienți de situația din România cu locurile de muncă plătite.
  • Nu uita de recomandări. Sunt foarte importante. De la profesori, de la locul de muncă/voluntariat, etc. Englezii țin cont de aceste recomandări și o să le solicite.
  • Actele să le ai traduse în limba engleză la un traducător autorizat. Altfel nu ai cum să dovedești studiile.
  • Pentru a putea lucra legal în UK trebuie să ai NINO(National Insurance Number). Pentru a aplica trebuie să ai un buletin/pașaport și o dovadă de adresă. Numărul de telefon: 0345 600 0643 la care se face programarea și în funcție de cât de solicitați sunt în acea perioadă o să vă programeze. Interviul îl vei avea la un Job Centre Plus din orașul în care te afli și apoi trebuie să aștepți între 4-8 săptămâni până vei primi NINO, perioadă în care poți lucra căci ai dovada că ai aplicat pentru NINO.
  • Dacă ești un angajat bun și serios ajungi sus în scurt timp aici. Poți avansa repede dacă se ivesc astfel de posturi în companie. Dacă tu consideri că te potrivești cerințelor, aplici fiindcă nu ai nimic de pierdut. Trebuie doar puțin curaj și perseverență. Vorbesc din proprie experiență, am fost avansată în doar 4 luni.
  • Dacă nu ești stăpân pe limba engleză măcar la un nivel mediu atunci eu zic să te pui cu burta pe carte și apoi să vii aici. De exemplu, vorbind de domeniu medical căci cu asta mă ocup, sunt multe acte de completat, dialog cu pacienții, rudele acestora, colegii, alte instituții cu care colaborezi. Nu înțeleg cum unele persoane vin doar cu speranța că se vor descurca că doar suntem români și suntem descurcăreți… sau probabil cu gândul că dacă tot sunt atâția români în Anglia poate se va oficializa limba română ca limbă oficial, cine știe…

Later edit:

Dacă ești asistent medical generalist(RGN) sau moașă(Midwife) trebuie să îți iei înregistrarea de la NMC(Nursing and Midwifery Council) pentru a putea profesa ca și Registered Nurse/Midwife. Poți începe cu a solicita kit-ul de înregistrare care este gratuit și vine prin poștă în România în aproximativ 15 zile. Acest kit îți va spune tot ce ai nevoie pentru aplicația ta. Apoi după ce strângi toate actele și le trimiți trebuie să achiți 110 lire(taxă anuală în UK pentru Nurse/Midwife) pentru a continua procesul de înregistrare. Pentru a menține aplicația la NMC trebuie achitat anual 120 lire. Întregul proces durează în jur de 3 luni dar cunosc și persoane la care a durat mai mult fiindcă dosarul nu a fost complet sau cu mici erori. Succes!

Dacă ești Fizioterapeut(Physiotherapist)/Terapeut ABA(Arts Therapist)/Podiatru(Podiatrist)/Nutriționist(Dietitian)/Terapeut Ocupațional(Occupational Therapist)/Paramedic/Psiholog(Psychologist)/Radiolog(Radiographer)/Asistent Social(Social Worker)Logoped(Speech and language Therapist) trebuie să îți iei înregistrarea de la HCPC(Health and Care Professions Council) pentru a putea profesa în UK pe specializarea ta. Poți începe cu a descărca formularul de aplicare și acolo vei vedea toate actele necesare și cum trebuie să procedezi. După ce strângi toate actele și le trimiți împreună cu formularul completat trebuie să achiți 440 lire pentru procesul de înregistrare. Într-o lună de la aplicare primești confirmarea că a ajuns aplicația la ei și dacă îți mai solicită alte acte iar 3 luni pentru a primi un răspuns pozitiv sau negativ. Succes!

Dacă între timp vrei să lucrezi în UK în domeniul medical fără înregistrare poți lucra ca Nursing Assistant, Physiotherapy Assistant, Care Assistant, Support Worker.

Pentru întrebări vă sunt la dispoziție! 🙂

large

Facebook Comments

74 thoughts on “Cum mi-am găsit job în UK”

  1. Buna,
    Am citit cu mare interes articolul. Vroiam sa stiu cate sanse ai sa gasesti din Romania ceva joburi prin agentiile de recrutare engleze? Cat timpt ar trebui sa perseverevi pana obtii macar un interviu?

    1. Buna Anca,
      Am inceput sa aplic la joburi prin februarie 2014, daca-mi mai amintesc bine, insa sincera sa fiu, mi-am pus la punct CV-ul cam prin Mai cand mi-am dat seama ca ceva era ‘in neregula’ cu faptul ca nu prea eram ‘bagata in seama’ cand aplicam.
      In Iunie am avut interviu cu o agentie de recrutare in domeniul sanitar din UK si am luat job-ul, am ajuns in Anglia in August 2014. Se putea sa fi ajuns in Iulie pt job insa era prea din scurt.
      Sanse sunt, as zice sa aplici la momentul de fata caci din Ianuarie 2021 banuiesc ca exista o mare probabilitate sa se schimbe regulile avand in vedere ca oficial UK nu o sa mai fie in UE.

      Succes!

      1. Bună, mă poți ajuta cu un CV tip de descărcat si completat , ce ar trebui sa conțina si ce acte sunt necesare la angajarea in spital UK în afara de PIN-ul de la NMC?Sunt in țară, şi aş vrea sa le traduc înainte de a pleca!Mulțumesc

        1. Buna. Poti folosi template de CV de la Europass. Trebuie sa contina experienta profesionala relevanta pt jobul pt care aplici, traininguri relevante, limbile straine vorbite si nivelul lor, skills si detalii referitoare la permis de conducere (optional).
          Pentru angajare ai nevoie de CV, diplome, inregistrarea profesionala (NMC/HCPC), asigurarea malpraxis, 2 recomandari, cazier si NINO (nu stiu daca se cere si ceva referitor la settlement momentan – nu stiu daca s-au schimbat regulile dar posibil sa se schimbe din Ianuarie 2021). Cam astea ar fi.

          Succes

  2. Buna ziua, ca asistent medical de laborator credeti ca pot gasi un job in Londra? Sotul meu este acolo de cativa ani in alt domeniu dar eu am ramas in tara avand job aici si un copil la gradinita. Lucrez pe microbiologie, imi e bine asa dar sotul ma bate la cap sa mergem dupa el. Se gasesc joburi pe laborator? Multumesc anticipat.

  3. Stiti daca pentru maseur cu diploma calificare se poate aplica la NMC? Sau trebuie pe alta aplicatie. Multumesc

  4. Buna! Am finisat colegiul de Medicina ( calificarea asistent medical) si facultatea de Medicina in Republica Moldova( am domiciliul in Romania), as avea vreo sansa sa aplic in UK macar ca asistent? Merci anticipat!

  5. Buna,Ana ma numesc.Am avut o discutie telefonica cu cei de la Vpl Healtcare pt un post de ingrijitoare si mi-au oferit un post pt un caz pt 2 sapt.Am mai citit comentarii are unor doamne care doreau doar astfel de cazuri,ma puteti ajuta cu cateva inf.despre aceste cazuri cat de complicate sunt si cam ce presupun.Din comentariile de aici am ibteles ca sunt o firma serioasa.Multumesc!

  6. Bună! Tocmai ce am terminat o postliceală de asitenti medicali și urmează să plec în Anglia. Dar pentru început aș dori să lucrez ca și nursing assistant/care assistant. Îmi poți recomanda vreo agenție? Multumesc.

  7. Buna.am si eu cateva intrebari😁 as dori sa devin asistenta(mai exact midwife) stiu ca dureaza 3ani.ce acte am nevoie?cum si unde ma inregistrez pentru curs?si cat costa?sau este free?😁multumesc

  8. Buna Andra,Ma numesc Dan si vreau sa stiu daca poti lucra ca phisiotherapist assistant cu facaultatea de kineto fara a aplica la HCPC sau trebuie sa aplici numai pe Phisiotherapy prin HCPCpt a putea profesa,Multumesc

    1. Buna, Dan. Desigur ca poti aplica la joburi de Physiotherapy assistant fara inregistrarea HCPC. Nici nu-ti trebuie facultate de kineto ci experienta in Health.

  9. Buna Andra, daca sunt tehnician masseur, crezi ca am vreo sansa sa-mi gasesc un loc de munca in UK? Multumesc anticipat!

    1. Buna. Poti aplica la joburi de Massage Therapist pe indeed.co.uk sau direct la clinici/spa centres. Stiu ca uneori se cere inregistrare la CNHC.

  10. Buna Andra,ma numesc Mara,sunt absolventa de Sc. Postliceala sanitara si am experienta 15 ani ca asistent generalist.Am depus toate actele la NMC si am facut plata de 110 lire.Ca sa primesc PIN- ul trebuie sa am IELTS- ul?Multumesc!

  11. Buna! Mai am câteva luni și termin postliceala că și asistent bfkt și recuperare. Și după ce fac voluntariat as putea pleca în UK sa îmi caut de munca? Sau este obligatoriu sa ai facultate?

  12. Buna, ai auzit cumva daca in domeniul NDT ( control nedistructiv ) se gaseste de lucru, fara a face cursurile acolo? Sau unde m-as putea interesa?

  13. Buna, de 2 luni incerc sa imi gasesc job in electronica, nu ma cheama la interviuri. In timpul facultatii am lucrat in USA si in Romania in ca tehnician in Electronica timp de 3 ani. Am incercat toae site-urile si tot degeba. Ce imi recomanzi?

  14. Buna Andra,
    Foarte utile informatiile tale, merci merci
    Urmeaza sa plec in UK, sunt asistenta mediacala din 1997( 14 ani lucrati in Romania si 5 ani in Franta. Acum locuiesc in Franta.
    As dori sa stiu daca cunosti siteuri sau asociatii unde sa ma
    Inscriu ca sa invat limba engleza, urmand ca apoi sa obtin un post de asistenta ledicala
    Merci pentru raspuns

    1. Buna,

      Din pacate, nu cunosc asociatii de genul. Insa cu un search pe google cu siguranta gasesti ceva 🙂 Ti-as recomanda sa inveti macar la un nivel mediu scris-vorbit fiindca ai nevoie ca Nurse.

  15. Salut!

    Explorez ideea infiintarii unui grup de psihologi romani in UK (desi ar include si specialisti in domenii similare precum sanatate publica, epidemiologie, sociologie, etc.) – am o lista de aproximativ 30 astfel de oameni si ma intereseaza sa o extind. Exista, de exemplu, o astfel de societate a medicilor. Un astfel de grup ar putea indeplini multe functii, de la socializare si impartasire de experienta, pana la colaborari interdisciplinare care pot mobiliza lucrurile in Romania, dar pot fi si strict in beneficiul intereselor celor implicati.

    Daca este cineva interesat, mi-ar placea sa stiu!

    R.

    1. Salut.Sunt asis.med nurse general practioner cu engleza medie.Vreau sa lucrez în uk. Care sunt pașii? Trebuie vreo perfecționare?Ajută-mă te rog sa obțin informațiile necesare.

  16. Buna Andreea, foarte utile informatiile,
    As vrea sa adaug un forum romanesc care din opinia mea poate fi folositor tuturor Romanilor din UK forum.serviciiro.com
    Sunt membru de cateva zile si am ramas surprins de cum se comporta romanii acolo in comparatie cu alte forumuri romanesti
    Va doresc o si buna si un la multi ani calduros

  17. Buna ziua! Daca prietenul meu a terminat medicina, dar nu si-a finalizat cu examenul de rezidentiat (deci e medic dar nu specialist), ce sanse are sa lucreze in uk in domeniul medical? Unde ar putea sa caute un job care sa fie mai aproape de medic? Ce trebuie sa faca? Va multumesc!

  18. Salut…. Frumos ce ai scris. Acuma ma lupt și eu sa traduc acte și sa învăț engleza. Am terminat facultatea de Radiologie și Imagistica; sunt tehnician (aka Radiographer)… Nu stiu de ce am nevoie, ca și acte, pt inregistrare… Ca și test de limba e obligatoriu IELTS – ul? Sau pot merge în Cluj la Facultatea de Litere sa dau ceva echivalente? Apoi… Tu ai făcut asistenta medicala sau BFK (balneofiziokinetoterafie si recuperare)? Cum ma sfatuiesti sa fac avand in vedere ca imi doresc sa plec in UK (cel mai bun prieten al meu e acolo deci as avea unde sa stau), dar nu am facut nimic inca…?acum sunt la master in anul 2 (ultimul) pe imagistica sectionala morfologica si functionala… Mi se recunoaste in UK…? Are tost sa stau sa termin? Care ar trebui sa fie etapele mele… Poti sa imi raspunzi si pe email daca e ok.

    1. Buna. Multumesc!
      Actele necesare pt Radiographer sunt aceleasi ca si pt Physiotherapist etc fiindca este un singur formular la HCPC pt inregistrarea permanenta

      Nu ai nevoie de IELTS, nu ai nevoie de dovada de engleza, dovedesti ca faci parte din UE si trimiti copie dupa pasaport/buletin. Am absolvit BFKT la UMF. Probabil ti se recunoaste atata timp cat e acreditat. Eu zic sa-l termini si apoi sa aplici. Insa pt HCPC nu are relevanta daca ai absolvit si master, pe ei ii intereseaza Licenta. Succes!

  19. imi puteti spune va rog care este fisa asistentei medicale in uk ?face tot ce face in romania adica administreaza tratamentul,injectii,perfuzii ?sau se ocupa doar de nevoile fiziologice ale bolnavului

  20. Ovidiu Hudici Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
    Bună ziua. Domnișoara Andera, mă numesc ovidiu Hudici, am 57 de ani, căsătorit. De curind am rămas fără serviciu,am încercat la multe agenții, dar vârstă e un mare handicap. Vreau sa vin sa lucrez in uk ca picker, agricultura… până pot să dau testele pentru meseria mea(tehnician it). Dacă vin în uk fără bani de chirie, cum mă pot descurca cu o angajare? Dacă ai timp, răspunde pe ovidiu_hudici@yahoo.com

  21. Buna seara, imi recomanda o agentie de recrutare serioasa? Pentru care assistant sau chiar pentru asistenti medicali

  22. Buna seara Andera,
    Doresc sa lucrez pe rol de Care Worker si nu stiu la ce agentie sa aplic CV-ul si Cover Letter . Sunt inca in Romania.
    Am auzit ca nu pot aplica cu codul postal romanesc si nr. de cell.Ca nu le permite sistemul.Ce sa fac?

    1. Buna Amalia,

      De ce nu poti aplica cu codul postal romanesc? Nu am auzit de asa ceva…
      Atata timp cat adaugi adresa de email si numarul de telefon cu prefixul e ok. Nu stie ce agentie ti-a spus asta.

  23. Buna am si eu o intrebare anul trecut in iulie am terminat scoala de asistent de radiologie oare am vreo sansa in uk sau acolo se cere scoala de tehnicieni radiologi. Multumesc

    1. Buna. Sunt joburi de Radiology Assistant, din cate am vazut nu-ti trebuie scoala de tehnicieni. Uite ce scrie referitor la pozitie: There are no set entry requirements. Employers expect good numeracy, literacy and IT skills. They may ask for GCSEs or equivalent(echivalentul fiind diploma de Bacalaureat). Employers may ask for a healthcare qualification, such as BTEC or NVQ(iar tu ai scoala de asistent de radiologie). Employers often ask for relevant work experience. Even where this is not specified, it would be an advantage if you have worked in health or social care, either in paid employment or voluntary work.

      Succes!

  24. Salut. Poti face o lista cu actele depuse catre NMC? Sunt atatea variante pe internet, incat nu stiu ce sa mai adaug… Multumesc.

    1. Buna Larisa,
      Din pacate nu pot face o lista exacta cu actele care trebuie depuse la NMC caci nu cunosc prea multe detalii. Ca Fizioterapeut eu ma inregistrez la HCPC si difera.

      Succes!

  25. Buna! Am o intrebare! Am terminat anul acesta facultatea cu specializarea asistenta medicala. Ideea e ca in mai putin de 3 sapt ma mut in Anglia si daca ma inregistrez acum la NMC o sa mi vina plicul in Romania si eu nu mai sunt. Cum ar trebui sa procedez?Multumesc

  26. multumesc frumos, da de citit incerc in engleza;))si cu filmele nu ma pot concentra si la actiune si la pronuntie:)) stiu sunt ciudata:D
    pupici:*

    1. Asta se intampla fiindca lipseste exercitiul :* Eu am invatat pronuntia cuvintelor foarte mult din filme. Ma uitam (si ma uit in continuare) la o multime de filme si seriale in engleza si cu ocazia asta auzeam pronuntia. Sau o alta varianta buna este cititul cu voce tare a unui text in engleza si daca nu esti sigura de pronuntia unui cuvant -> Google is your friend! 😀

      O saptamana frumoasa iti doresc si succes! :*

  27. foarte interesant si de ajutor articolul si eu as vrea sa plec din tara dar intai sa imi pun la punct engleza:))

    duminica frumoasa. te pup:*

  28. Buna Andra . Foarte de ajutor postarea . Eu am lucrat din iulie anul trecut ca painter dar fara acte . Am doar cscs card. Intrebarea mea e daca agentiile imi dau loc de munca fara sa am insurance number . Ulterior urmand sa il fac . Multumesc .

    1. Buna, Laur. Eu când am venit nu aveam NINO și imediat cum am început lucrul am aplicat pentru NINO. Aveam un NINO provizoriu de la agenție 🙂
      Cu plăcere!

    2. Buna seara,
      am observant ca locuiti in Leeds. Ate putea sa mi spuneti ceva despre Bluerock Health care? Ati auzit cumva de ei? Am aplicat pt un job de carer si m au contactât am avut un interview de o ora pe skype,au foot super incantati de nivelul de limba si mi au primis inedita mail cu tout actele de care au envoi inclusive oferta salariala si oferta de training into un hotel din Leeds de 5 stele cca o salt cat va dura training. Sunt cam circumspect pentru ca am avut o experienta negativa acum 6 luna in Uk cu o firma de romani neseriosi(Sylvian care se numeau) Mi au luat si bani de traininig,DBS,NINO Plus chifrei pe o luna si dupa 2 saptamani proprietarul casei m a suta sa mi plates chiria ca era platita doar pt 2 saptamani.Astept cu nerabdare un raspuns de la dvs daca ma puteti akuta. O seara frumoasa!

          1. Buna ziua,
            Din cate stiu eu, Bluerock Healthcare este firma serioasa care angajeaza Care/Nursing assistants si Nurses 🙂

Leave a Reply to Andera Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *