Ai vrea să te angajezi… dar unde?

Încep prin a menționa că blogul meu a crescut, pe 27 septembrie a împlinit 3 ani de când există. Mă bucur că în acești 3 ani nu am renunțat la el și am continuat cu bune, cu rele să scriu. Aici s-au strâns diverse amintiri, bucurii, tristeți, împliniri, eșecuri, iubire, ani de studenție, etc. Cu ajutorul acestui blog am ajuns să întâlnesc oameni minunați, am ajuns să învăț lucruri noi în blogosferă, am observat unele greșeli gramaticale pe care le făceam uneori, fără să realizez că nu sunt scrise corect, am învățat multe. Cât de curând blogul o să primească și domeniu .com sau .ro deoarece merită, zic eu, un fel de cadou pentru cei 3 ani. Și sper să-l mai țin și pentru mulți ani de acum încolo.
În altă ordine de idei vă spuneam acum ceva timp că am terminat cu statutul de studentă și că vreau să mă angajez. E, de la a vrea și la a putea e cale lungă, acum îmi dau seama. Vreau să lucrez și nu pot fiindcă pur și simplu nu am unde. Nu știu alții cum au noroc sau ce mișmașuri fac de se angajează într-un timp scurt însă se pare că în România dacă nu ai pile, trăiești degeaba, de fapt nici nu poți să trăiești, că nu ai cum. Sunt tânără, am 22 de ani, 2 facultăți terminate, cu domenii diferite (Litere: Română-Engleză; Medicină: Balneo-Fiziokinetoterapie) consider că sunt niște facultăți cu care chiar te poți angaja deoarece sunt căutate aceste specializări sau tind să cred că erau căutate. Cred că am amețit Google-ul și nu numai, interesându-mă de job-uri disponibile, nimic, care fuseseră puse nu mai erau valabile. Am fost și la un interviu, a fost în zadar fiindcă acolo totul a decurs cum mă așteptam, mi s-a spus că trebuie să se decidă și mă va suna dacă voi fi „aleasa”. Am așteptat acel apel cu multă emoție și începusem să cred că mă va alege pentru că părea mulțumită și interesată de mine. Am așteptat degeaba, s-a decis pentru altcineva. În acel moment eu nu mă gândeam că mai erau și alți concurenți pentru acel post, poate erau mai bine pregătiți, cu experiență mare în domeniu… nu ca mine, de pe băncile facultății. Am fost dezamăgită, sunt în continuare, e păcat de banii dați în facultate, de stresul îndurat, de mutrele anumitor profesori pe care eram nevoită să le suport, de plimbările între spitale, de oameni răi, bârfitori, ipocrizi, numai lucrurile negative îmi vin în minte în momentul de față din cauză că întâmpin numai greutăți. Sunt o ghinionistă! Cred cu tărie acest lucru fiindcă de fiecare dată când ceva părea că va fi ok se schimba în ceva urât, dureros. Și e păcat de noi, tinerii care vrem să realizăm ceva și nu putem ba din cauza restricțiilor de care ne lovim, gen am văzut scris: „experiență minimă între 3-5 ani”, de unde frate atâta experiență când tu nu mă lași să o capăt, măcar să-ți demonstrez că nu sunt bătută-n cap chiar dacă am terminat facultatea de scurt timp. Dacă tu ții cu dinții de bătrânii care încă lucrează doar fiindcă au experiență atunci noi restul ce putem face? În acest fel niciodată nu o să căpătăm experiență. Fiindcă chiar dacă stai și faci voluntariat/practică la un cabinet să zicem, nu îți permiți să rămâi acolo pentru un timp îndelungat deoarece totuși e vorba de un job, trebuie să câștigi și un ban că nu ai făcut de pomană facultatea. Poate că mi-am pierdut speranța prea repede dar mă întristează situația fiindcă știu că pot demonstra multe dar nu am cum. Sunt unii care ar mai face cursuri, facultăți în plus numai pentru a sta pe banii părinților în continuare, însă eu m-am săturat să trăiesc din banii părinților/bunicilor, mi-e și rușine să le mai cer când am nevoie. Hai acum să zicem că oricum încă stau în casa părintească dar în viitorul apropiat va veni clipa când ne vom căsători, când vom avea un copil, când va trebui să întreținem o casă și o familie și toate acestea cu ce? Cu aer?
Sper să vină și zile frumoase în care să vă spun ce am realizat… momentan am trimis CV-ul pe la diverse firme, poate poate reușesc ceva.