Summer holiday in Romania

SCROLL DOWN FOR THE ENGLISH VERSION

RO: O parte dintre voi știu deja de pe pagina de Facebook a blogului că am fost plecată în concediu în România. 15 zile minunate care au trecut prea repede… M-am simțit extraordinar înconjurată de prieteni și familie și aș fi vrut să nu zboare zilele așa de repede dar tot timpul se întâmplă așa, parcă oricât concediu mi-aș lua nu este îndeajuns. Când mi-am rezervat concediul, ne-am gândit că o să fie deajuns 2 săptămâni dar puteam să jur că nu va fi.

Cât timp am stat în România am fost ocupată cu schimbatul buletinului, a fost pe primul plan căci expira de ziua mea. Nu că aș avea nevoie de buletin în Anglia, aceștia se uită ca mâța-n calendar când îl arăt. Apoi am umblat după actele pentru înregistrarea ca Fizioterapeut în UK (o să fac o postare separată specială pentru cei care sunt interesați); evident că nu am putut să iau pe loc nimic, doar vorbim despre România, în schimb i-am făcut mamei mele procură pentru a le putea lua și aduce în august. Nu vă mai povestesc circul de pe la buletine căci am scris deja pe pagina mea personală de Facebook. Se poate face ceva în România fără certuri și nervi? No se puede! Am ajuns și pe la medicul dentar, era mare nevoie; ultima oară făcusem o vizită la cabinetul de medicină dentară în urmă cu 10 ani, long time no see, nu că mi-ar fi fost dor căci mi-era foarte frică dar era mai mult decât necesar. Cu ocazia asta am realizat că nu este chiar așa de dureros, tehnologia a avansat iar medicul a fost un adevărat profesionist. Mă bate gândul ca anul următor când ajung prin România să-mi pun aparat dentar însă nu promit nimic, poate mă răzgândesc între timp.

A fost și ziua mea de naștere pe 28 iunie, am împlinit 24 de ani. În fiecare an spun același lucru: „Nu-mi vine să cred cât de repede trec anii!”. Cu ocazia zilei mele am plecat într-o excursie de 2 zile la munte. Am fost pentru prima dată la Cheile Grădiștei, un loc superb cu aer curat si peisaj mirific, nici nu ai fi zis că te afli în România, zona aceea arată ca un fel de Elveția a României. A doua zi când ne-am trezit am plecat spre Castelul Bran pe care l-am vizitat pentru a doua oară, prima oară l-am vizitat în clasa a 9-a. Apoi am mers în Brașov, oraș de vis. 

Vacanță aceasta mi-a oferit multe amintiri frumoase. Am ieșit în oraș cu prietenii, m-am revăzut cu super bloggerița Xaara care mi-a făcut un cadou superb, un tablou pictat de ea <3, am smotocit-o pe Pitsi de care îmi era foarte dor și am încercat să petrec cât mai mult timp cu părinții și cu bunicii mei, pe care-i ador și simt cât de greu le este chiar dacă încearcă să mascheze asta. Cu Mihai vorbisem să ne vedem mai rar cât timp suntem acolo și să petrecem cu familia mai mult timp dar evident că nu a fost așa, obișnuiți să stăm împreună tot ne-am văzut aproape zilnic. Ador faptul că au trecut 6 ani și 8 luni și noi ne înțelegem foarte bine, locuim împreună și ne organizăm cum trebuie fără certuri. 

Cam atât pentru moment, nu mă mai lungesc. Încă mă bucur de zilele rămase de concediu și de duminică la muncă. Vă las cu pozele din vacanță și revin cu o postare despre actele necesare înregistrării ca Fizioterapeut în UK! Pupici! ♥

 

EN: Some of you already know from my blog’s Facebook page that I’ve been in a holiday in Romania. 15 awesome days, gone too quickly… It felt wonderful being with friends and family and I wished for these days to not fly too fast but everytime happens like this, it doesn’t matter how long is my holiday is still not enough. When I booked my annual leave, we thought that it will be enough 2 weeks but I could have swear that’s not true. 

While I was in Romania I’ve been occupied with changing my identity card, it was the first thing that I wanted to do because it was expiring on my birthday. I don’t need it in the UK, here I use the passport. Then I started to get all the papers that I need for my registration as a Physiotherapist in the UK because I want to apply for it in August. Obviously, I couldn’t get them then, so I made a Power of Attorney for my mother so she can get them and bring them to me in August. I’ve been to the dentist too, I had to go; last time when I visited the dentist before was 10 years ago, long time no see, I didn’t miss that feeling because I was afraid of any procedure but I had to go. Now I realized that is not so painful as I remembered, advanced technology and the dental doctor was a true professional. I’m thinking that maybe next year when I go to Romania I want to put dental braces but I don’t promise anything, maybe I will change my mind in the meantime.

My birthday was on 28th of June, I’m 24 years old now. Every year I say the same thing: ”I can’t believe how fast are the years flying!”. For my birthday we went in a 2 days trip to the mountains. Been for the first time in Cheile Gradistei, an awesome place with fresh air and wonderful landscape, seemed like we were in Switzerland not Romania, it had something from that scenery. Next day we went to Bran Castle(Dracula’s Castle) which I visited for the second time, the first time when I visited it I was in my junior year of highschool. Then we went to Brasov, dream city. 

This holiday offered me lots of beautiful memories. I went into town with friends, I met with the super-blogger Xaara who gave me an amazing present, a painting made by her <3, I petted my cat Pitsi, missed her so much and I tried to spent more time with my parents and my grandparents, which I adore and I feel that they miss me so much when I’m gone, though they try to hide it. I talked with Mihai to see each other rarely while we are there so we can spend more time with family but obviously it didn’t happen like this, got used to live together so we saw each other almost every day. I adore the fact that we are together for 6 years and 8 months now and we’re still getting very well together, living together and organizing ourselves without fighting.

That’s all for the moment. I’m enjoying the last days of holiday that I have and from Sunday I will start work. I will leave you with my holiday photos. Kisses! ♥

DSC_0760 DSC_0866 DSC_0870 SAM_2814DSC_0463SAM_2833SAM_2834SAM_2831SAM_2836SAM_2837SAM_2838SAM_2841SAM_2845 SAM_2856 SAM_2872 SAM_2874 SAM_2879 SAM_2880 SAM_2886 SAM_2887 SAM_2893 SAM_2904-horz SAM_2916 SAM_2921-horz SAM_2928 SAM_2932 SAM_2933 DSC_0100 DSC_0165 DSC_0163 DSC_0137DSC_0182 DSC_0183 DSC_0184DSC_0188 DSC_0190 DSC_0194 DSC_0205 DSC_0186DSC_0211 DSC_0233 DSC_0243 DSC_0246 DSC_0256 DSC_0257 DSC_0267SAM_2937 SAM_2940 SAM_2941 SAM_2942 SAM_2947 SAM_2948 SAM_2949 SAM_2950 SAM_2952 SAM_2953 SAM_2954 SAM_2955 SAM_2956 SAM_2957 SAM_2959 SAM_2960SAM_2969DSC_0312DSC_0372DSC_0381DSC_0383DSC_0389DSC_0394DSC_0399DSC_0402DSC_0404DSC_0407DSC_0409DSC_0411DSC_0414DSC_0424DSC_0426SAM_2977SAM_2988

Facebook Comments

10 Comments

  1. Foarte frumoase pozele! Mi s-a făcut și mai tare dor de casă. 🙂

    • Andera

      Si mie imi este acum 🙂 S-a dus concediul prea repede…

  2. Buna Andra,
    iti multumesc de vizita!
    Avem o tara tare frumoasa, pe care ai acaparat-o in pozele de sus… de vis! 🙂

    • Andera

      Intr-adevar! 😀
      Ma bucur ca ti-au placut pozele!
      Pupici!

  3. Si eu am facut un mini tur al Romaniei vara trecuta iar Brasovul este in topul preferintelor.Este absolut minunat acest oras! Pe de alta parte am ramas cu un gust cam amar din cauza organizarii romanesti…Am batut atatia km si atat amar de drum ca sa vad si eu una alta iar mai toate obiectivele turistice se inchideau la ora 19, in conditiile in care era luna august si era valva de tursisti peste tot…Am ramas putin dezamagita, atat eu, cat si un grup de japonezi (veniti de la ceva km) cand am constatat ca nu putem vizita Biserica Neagra din Brasova pentru ca…era inchisa..si era abia ora 17….Partea asta m-a dat gata, in schimb restul a fost minunat 🙂
    Te pup si desi abia acum te-am descoprit, imi face placere sa iti citesc blogul 🙂

    http://www.zuzulicka.ro

    • Andera

      Intr-adevar organizarea in multe locuri din Romania lasa de dorit… Totul bun si frumos pana dai de un lucru de genul… Insa important este sa ne bucuram de lucrurile pozitive si frumoase ca de schimbat oricum nu avem cum.

      Ma bucur ca iti place blogul meu si te mai astept pe aici! Pupici!

  4. foarte frumos. am vizitat si eu cheile gradistei si mi-a placut enorm. concediile intotdeauna sunt scurte. conteaza doar sa te bucuri de ele.

  5. Lasand la o parte momentele romanesti, sper ca te-ai relaxat putin in acele excursii frumoase cu ai tai. Ai o familie minunata, e imposibil sa nu te simti bine in prezenta lor. In special a mamei tale.
    Ma bucur ca am revazut-o si eu pe Pitsi,o sa mai trec atunci cand am drum pe acolo. Sper eu sa fie mai des. <3
    Bafta cu actele acolo, sunt sigura ca vei reusi! Te pup si te imbratisez.
    PS: Mi-e putin dor de tine, cred ca daca ma angajez sau deschid o afacere ceva, primul drum de distanta lunga va fi catre York.

    • Andera

      Iti multumesc frumos pentru cuvintele tale, pentru cadou si pentru faptul ca ne-am reintalnit. Pitsi a fost foarte incantata de pliculetul de mancare, i-a placut 😀

      Pupici, imbratisari si te astept pe la mine in viitorul apropiat <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *